Cu Avatar, James Cameron este pe cale să-şi bată propriul record şi să depăşească în topul încasărilor din toate timpurile celebrul "Titanic".

Banii însă, deşi vorbim în prezent de 1,3 miliarde de dolari (se estimează încasări de peste 2 miliarde), au trecut deja în plan secundar - ziarele, televiziunile şi Internetul vuiesc aprig, pe măsură ce efectele psihice post-Avatar afectează un număr din ce în ce mai mare de persoane - depresiile şi gândurile sinucigaşe sunt la ordinea zilei printre fanaticii universului de pe Pandora.

Mai mult, Avatar a reuşit să creeze controverse de ordin social, politic şi religios. Unii plâng cu cutter-ul în mână, în timp ce alţii arată ofensaţi cu degetul către un individ care nu a făcut altceva decât să expună un scenariu S.F. cu elemente de fantasy. Numitorul comun este acela că toţi au refuzat să creadă că au văzut doar un film, nu un documentar sau vreo realizare cu tentă conspiraţionistă.

O altfel de lume, o lume mai bună

Populaţia Na'vi de pe Pandora, aflată într-o armonie perfectă cu natura, a săpat adânc în sufletul nostru şi a reuşit să aducă la lumină o latură uitată de mulţi dintre noi: a sentimentelor adevărate - necondiţionate de material.

Toate lucrurile rele de care ne lovim direct sau indirect în viaţa de zi cu zi (războaie, sărăcie, crime, neîmpliniri, stres, frustrări), toate acestea nu existau pe Pandora până la debarcarea oamenilor.

James Cameron a evidenţiat un adevăr trist, prin contrastul dintre armonia de pe planeta fictivă şi dezbinarea de pe Pământ - a expus răutatea şi natura distructivă a omului. În acelaşi timp a arătat însă că mai sunt şi indivizi capabili să se opună intereselor materiale ale conducătorilor şi să protejeze armonia.

Persoanele care s-au regăsit cumva în nativii de pe Pandora sau printre salvatori, au apreciat cel mai mult creaţia lui James Cameron. Atât de mult încât o parte dintre ei au trecut peste nivelul de fan al unui film şi au ajuns la fanatism.

Forumurile de pe net dedicate filmului Avatar sunt pline de păreri şi dorinţe fanteziste, conform unora se vor înfiinţa comunităţi Na'vi, formate din fani înrăiţi ai filmului. Nu ar fi o premieră, astfel de comunităţi au luat naştere şi în urma altor producţii S.F. de mare impact (Star Wars, Star Trek), fanii intrând în pielea personajelor şi preluând vestimentaţia, limbajul şi anumite comportamente ale acestora. În cazul lui Avatar, cei cu un psihic mai slab, confruntaţi cu o realitate departe de idealul lor (singurătate, probleme), au început să aibă depresii şi gânduri sinucigaşe. În loc să încerce să facă ceva care să le schimbe viaţa în mai bine, şi-au pierdut raţiunea. Unii consideră că dacă îşi pun capăt zilelor vor renaşte pe Pandora.

O parte dintre specialiştii implicaţi în explicarea acestui fenomen, studiază cât de mult a contribuit vizionarea 3D la amplificarea stărilor emoţionale. Ca spectator care am asistat şi la rularea IMAX, şi la vizionarea normală (2D), recunosc că experienţa tridimensională mi-a dat trăiri mult mai intense.

În cele din urmă, chiar dacă am fost impresionaţi până la lacrimi de Avatar, cred că terapia cea mai potrivită este să ne gândim că am văzut doar un film, nu că am asistat la descoperirea unei lumi mai bune decât cea de pe Pământ.

Pe cine a deranjat Avatar?

În vreme ce fanii contemplează încă la Pandora, vocile celor care s-au simţit lezaţi de ideile lui James Cameron gârâie ameninţător.

Reprezentanţii infanteriei Statelor Unite (Marine Corps), au publicat o scrisoare deschisă în care au criticat atât filmul cât şi regizorul, din cauză că soldaţii americani sunt puşi într-o lumină proastă. Războaiele purtate în Irak şi Afghanistan or avea oare vreo contribuţie la imaginea controversată ce planează asupra americanilor? Orice apariţie, fie ea în filme de ficţiune, să fie percepută de aceştia ca un atac la adresa lor? La interesele lor? Doar ei ne pot minţi spune.

Nici jurnaliştii de la Vatican nu au fost prea încântaţi de Avatar, catalogând producţia drept "insipidă" şi afirmând că "deşi există tehnologii încântătoare din belşug, filmul prezintă prea puţine emoţii umane autentice". Vatican Radio dă vina pe Avatar pentru că "promovează acele pseudo-doctrine ce au făcut ca ecologia să devină religia noului mileniu".

Nu puteau lipsi desigur păreri cum că Avatar expune teme rasiste: un alb trece de partea populaţiei Na'vi pentru a o salva - total aberant, din moment ce tot un alb încearcă să o distrugă. Alţii văd scenariul drept o metaforă care sugerează invazia asupra indigenilor din America ş.a.m.d.

Concluzia? Avatar ne arată cât de iraţionali, meschini, mânaţi de interese personale sau manipulaţi sunt majoritatea oamenilor: o mie de religii şi tot atâtea războaie. Oare a existat vreodată pace şi armonie pe Pământ? Istoria ultimelor milenii spune că nu. În aceste condiţii, îi înţeleg pe cei care se confundă cu grupul "salvatorilor" că sunt deprimaţi, când realizează cât de mare e prăpastia dintre o lume armonioasă şi una învrăjbită. Sigur, e o utopie să sperăm la o lume perfectă. Dar măcar la una mai bună.

Dacă vrem, putem schimba lucrurile în bine, dar trebuie să fim uniţi şi să găsim alte valori pentru care să luptăm, altele decât banii şi puterea. Din păcate, ca şi în film, puţin suntem cei ce ne dorim aşa ceva.

Sursa: www.go4it.ro